Această epocă se încheie la începutul secolului XX. Sunt create tot felul de mașini zburătoare, unele din acestea cu adevărat fanteziste. Dar către 1800 asistăm la dezvoltarea aerostaticii și la numeroase tentative de zbor planat.
Mituri, dorințe și descoperiri
Dorința omului de a zbura este ilustrată și în literatura mitologică din diverse culturi.
Un exemplu îl constituie mitul lui Icar care și-a construit aripi din pene și ceară. De asemenea în Ramayana, prin termenul „Vimana” sunt evocate palate și mașini zburătoare. Un aparat de zbor straniu, asemănător unei nave cosmice, este descris și în Biblie, în Cartea lui Ezechiel.
Învățatul latin Aulus Gellius prezintă încercarea matematicianului grec Archytas, (428–347 î.Hr.) de a construi un mic aparat de zbor de forma unei păsări propulsate de un jet de aburi.
Extremul Orient și invențiile sale
Lui Zhuge Liang (180–234 d.Hr.) i se atribuie construirea primelor lanterne zburătoare, un fel de precursori ai baloanelor cu aer cald. Aveau forma unei pungi din hârtie cu deschizătura în jos, în care se afla un felinar ce încălzea aerul din interior. Pe timp de război, acestea erau destinate spre a speria inamicul. Ulterior, aceste lanterne s-au extins, dar mai mult pentru manifestări religioase, în niciun caz pentru un zbor uman.
În jurul anului 400 î.Hr. apăreau un fel de vehicule zburătoare cu elice (elicopter de bambus, sau în japoneză: taketonbo 竹とんぼ). Acestea au fost reconsiderate, două milenii mai târziu de către George Cayley.
Yuan Huangtou, fiul împăratului Yuan Lang, reușește să construiască un fel de zmeu de dimensiuni suficient de mari astfel încât să îl poarte în zbor lansându-se de pe un turn.
Perioada Medievală, Renascentistă și Modernă
În secolul al IX-lea, savantul arab Abbas Ibn Firnas construiește un planor cu care survolează dealul Jabal al-'arus. Încercând să revină la locul de plecare, se prăbușește rănindu-se. De aici ajunge la concluzia că aparatul de zbor trebuia să fie prevăzut și cu coadă, ce ar fi avut rol în menținerea echilibrului și stabilizarea direcției.
Între anul 1.000 și 1010, călugărul benedictin Eilmer of Malmesbury reușește să planeze cam la 200 de metri, dar și acesta suferă un accident.
De la Renașterea la secolul al XVIII-lea
În 1488 Leonardo da Vinci desenează un fel de planor la care partea interioară a aripilor era fixată, iar la vârfurile lor era prevăzut cu niște părți reglabile. Abia în secolul al XX-lea s-a construit un prototip după acest proiect.
În 1647, inventatorul italian Tito Livio Burattini, invitat la curtea regelui polon Vladislav al IV-lea, construiește un aparat de zbor cu patru aripi cu care, în anul următor, reușește să facă o pisică să se înalțe deasupra solului, dar nu și pe el însuși. Aceasta este considerat cel mai elaborat planor care să fie construit până în secolul al XIX-lea. Dragonul său zburător a fost unul dintre cele mai sofisticate aparate de zbor construite până în secolul al XIX-lea.
Toate proiectele de mașini de zbor ale lui Leonardo aveau ca parte principală sisteme de aripi prin a căror mișcare se asigura portanța. Mai mult, În secolul al IX-lea, savantul arab Abbas Ibn Firnas construiește un planor cu care survolează dealul Jabal al-'arus. Încercând să revină la locul de plecare, se prăbușește rănindu-se. De aici ajunge la concluzia că aparatul de zbor trebuia să fie prevăzut și cu coadă, ce ar fi avut rol în menținerea echilibrului și stabilizarea direcției.
În 1670 Francesco Lana de Terzi a publicat o lucrare care sugerează că este posibil zborul cu dispozitive mai ușoare decât aerul. A construit un aparat de zbor care conținea niște sfere de cupru în care s-a creat vacuum, dar încercarea s-a soldat cu eșec deoarece presiunea aerului atmosferic avea să deterioreze sferele.
Secolul al XVIII-lea
În 1709, Bartolomeu de Gusmão înaintează o petiție regelui Ioan al V-lea al Portugaliei, în care solicita ajutor financiar pentru un aparat de zbor, care însă nu a fost testat niciodată. Totuși reușește să construiască un balon cu aer cald cu care zboară la 8 august 1709.
În 1738 Daniel Bernoulli formulează principiul conservării energiei în cazul fluidelor, care avea să îi poarte numele (ecuația lui Bernoulli), care exprimă interdependența dintre presiunea și viteza în fluid și care avea să devină una din bazele teoretice ale mecanicii zborului.
La 21 noiembrie 1783, Pilatre de Rozier și Marquis d'Arlandes părăsesc Parisul la bordul unui balon similar creat de frații Montgolfier, fiind primul zbor cu echipaj uman și înregistrat de documente. În același an, la 1 decembrie, Jacques Charles construiește primul balon cu hidrogen.
Prima femeie în zbor este considerată contesa de Montalembert, care a survolat Parisul în balon pe data de 20 mai 1784.
Secolul al XIX-lea
Unul dintre precursorii teoriei aerodinamicii a fost fizicianul britanic George Cayley, care, la începutul secolului al XIX-lea, formulează principiile de bază ale acestei discipline. Astfel, susține că pentru realizarea zborului trebuie învinse greutatea și forța de rezistență aerodinamică, iar aripile aparatului de zbor nu trebuie neapărat să fie batante ca ale păsărilor, ci să mențină echilibrul și stabilitatea acestuia. Pentru lansarea aparatelor de zbor, propune utilizarea planului înclinat.
Bazat pe lucrările lui Français Launoy, Cayley construiește în 1796 un tip de elicopter, ca în 1808 să realizeze un ornitopter, iar în anul următor un planor care însă zboară fără om la bord. William Samuel Henson și John Stringfellow, reluând lucrările lui Cayley, construiesc un aparat de zbor cu motor cu abur dar se dovedește a fi prea greu pentru a decola.
În 1861 sunt utilizate baloane în timpul Războiului Civil American. a dovedit în 1655 imposibilitatea zborului uman fără aparat propulsat de motor.